Fotograf expozitii targuri Romexpo Bucuresti
Fotograf la evenimente Romexpo Bucuresti – Prevenirea risipei alimentare si provocarile gastronomiei viitorului la Targul Romhotel. Ediția-pilot a Black Sea Food Summit organizata de Sarbatoarea Gustului a marcat un moment important în implicarea noastră într-un proiect care intenționează să schimbe perspectiva pe care noi și noile generații o au asupra produselor alimentare, a agriculturii, și a impactului pe care consumul îl are asupra planetei. Evenimentul fotografiat: Black Sea Food Summit a avut loc în cadrul târgului Romhotel și a fost inclus în inițiativa „Sărbătoarea Gustului”. Invitați speciali au fost Frederic Jaunault și Jacques Henrio din Franța, ambii distinși cu titlul de „Meilleur Ouvrier de France”. Printre cei care au luat cuvântul s-au numărat Alexandru Giboi, directorul general al AGERPRES, și Daniel Dobre, partener fondator „Sărbătoarea Gustului”.
Fotografii de la targurile Romexpo
Alexandru Giboi a pus accentul pe implicarea Agenției Naționale de Presă în promovarea unui stil de viață sănătos. Promovând tot ce ține de informare, Agenția Națională de Presă poate educa publicul în ceea ce privește alimentația. Colaborarea cu „Sărbătoarea Gustului” este un prim pas în informarea tuturor asupra a ceea ce înseamnă un stil de viață sănătos și cum putem consuma alimentele de care avem nevoie fără a risipi. Daniel Dobre a vorbit despre inițierea unei ediții oficiale în 2016 la care vor fi invitate toate autoritățile care sunt implicate în demersul agriculturii, protecției mediului, precum și reprezentanți ai Ministerului Învățământului. Momentan, consumăm peste 150% din capacitatea noastră de a produce, și un bun mod prin care putem pune capăt acestei risipe este să educăm noile generații cu privire la alimentație și agricultură.
Evenimente la Romexpo
Invitatii din strainatate la Targul Romhotel organizat la Romexpo, au adus un plus de expertiz în acest domeniu. Jacques Henrio a evidențiat responsabilitatea profesioniștilor din domeniul gastronomiei și disciplina pe care aceștia trebuie să o respecte. Un profesionist care își respectă muncă va respecta și produsele folosite și va evita pe cât posibil risipa. De asemenea, la summit au fost prezenți și reprezentanți ai unor mari firme implicate în industria alimentară, precum Macromex, Unilever, Food Solutions, precum și reprezentanți ai unor școli în care sunt formați experți în gastronomie. Magor Csibi, reprezentant al World Wide Fund Romania, a vorbit despre problema risipei alimentare la nivel mondial, subliniind că Raportul „Planeta Vie”, care este realizat o dată la doi ani, arată că vom ajunge să consumăm cât produce planeta pe un an. Dan Radu, director de dezvoltare în cadrul ICEP Hotel School, a declarat că educația este cheia unei politici anti-risipă alimentară. Susține acest summit desfășurat în cadrul „Sărbătorii Gustului” deoarece este un pas înainte și un concept nou care poate aduce schimbări majore în modul în care privim alimentația și impactul pe care îl avem cu toții asupra planetei.